În încercarea de a crea iluzia unui nivel intelectual ridicat, media românească aduce obsesiv în discuţie problema lipsei unor modele sau repere morale pentru tinerii de azi. Societatea de consum (evident, consum al informaţiilor şi al senzaţiilor) pare că îşi cere dreptul de a-şi găsi aceste borne. Insuccesul acestei tentative este pus pe lipsa unor astfel de persoane, capabile şi demne de fi model moral pentru tinerele generaţii. Este însă adevărat?
Istoria ne oferă o cale către răspuns. O veche parabolă indiană spune că un învăţat i-a legat la ochi pe cei trei elevi ai săi şi i-a pus să pipăie un elefant. Primul a atins capul şi a crezut că este un leu. Al doilea a pipăit pielea elefantului şi a spus că este un tigru. Al treilea a pus mâna pe coada şi a zis că ar fi o pisică. Problema nu a fost reprezentată de ceea ce căutau cei trei discipoli, ci de modul în care aceştia efectuau cercetarea.
În mare, situaţia redată de alegoria indiană este similară cu cea din societatea românească actuală. Într-un recent interviu acordat ziarului România Liberă, Dan Puric sesiza una din gravele probleme ale societăţii de azi: lipsa unor unităţi de măsură adecvate. Corupţii politicieni de azi, parveniţii peste noapte, vedetele din show-biz şi cei consideraţi intelectuali pozează în elemente de măsură pentru românul de azi. În replică, Puric propune o soluţie radicală, care ar trebui înţeleasă într-un mod superior celui exclusiv etimologic: „haideţi să măsurăm poporul român cu Mihai Eminescu, cu Mircea Vulcănescu, cu Petre Ţuţea, cu Iustin Pârvu!”. Problema în acest caz nu este lipsa unor coordonate morale, ci voita ocolire a acestora. Perspectiva discriminatorie are la bază o idee pur totalitară (şi care culmea, este cerută de o societate ce se consideră democrată!): existenţa unor persoane capabile de a-şi prelua şi împlini rolul de modele morale, dar şi adoptarea, totodată, de către aceste persoane a unui set particular de valori, dictat de anumite puterile.
Pe de o parte avem cercul intelectualilor „la modă”, diferiţi cărtăreni care acceptă viziunea globală, ce presupune abandonarea tradiţiei, desacralizarea sacrului, dominaţia „majorităţii minorităţilor”, demitizarea valorilor arhetipale şi combaterea sentimentului naţional (în mod mai mult sau mai puţin evident). De cealaltă parte avem acea elită (pe când în cazul anterior nu se poate vorbi de o elită!) care îşi asumă rolul de model al unor generaţii, dar care nu aderă la set de valori mai mult impus decât propus. Astfel, „inexistenţa” unor astfel de individualităţi generează eternele pseudo-frământări ale presupusei societăţi civile.
Revenind la Dan Puric, a cărui mărturisire continuă a credinţei ortodoxe şi a românismului îl trimit în elita de care aminteam mai sus, trebuie sesizat un lucru: spre deosebire de membrii cercurilor intelectuale „la modă”, care au un efect perisabil, opera şi gândirea lui Puric formează receptorul. Iar de acest rezultat este capabil numai un model, în adevăratul sens al cuvântului.
Se ajunge astfel la concluzia firească: există modele pentru tinerele generaţii (desigur, Dan Puric este doar liderul, sau mai bine spus, exponentul acestei elite)! Jocul pe care stânga modernistă îl face astăzi, de a nu recunoaşte adevăratele valori actuale ale românilor, este similar celui practicat de comuniştii care nu acceptau necesitatea libertăţii şi a valorilor autentice. Iar rezultatul este binecunoscut. Totul este doar o problemă de timp.
Eu văd un pic diferit treaba asta. Eu percep toată maşinaţia media specializată pe astfel de subiecte ca fiind doar o unealtă de a provoca şi alimenta frica constantă a populaţiei. Ba că vin inundaţiile, ba că economia se duce de râpă, ba nu şiu câte violuri au mai avut loc şi, pe lângă toate acestea, viitorul omenirii este în pericol, pentru că nu mai avem repere morale, tinerii se manelizează şi becalizează, deci pe scurt ne-am ars.
Ei şi? Fiecare este responsabil de viaţa proprie şi dacă este capabil, şi de viaţa familiei şi a copiilor. Eu nu voi jeli niciodată un idiot de 17 ani care s-a zdrobit odată cu încă 3 prieteni chercheliţi, pentru că a condus beat şi s-a izbit de un pom cu 180km/h. Ghinionul lui! E problema mea că el nu a ştiut să-şi aleagă modele în viaţă? Un tâmpit în minus pe Pământ.
Şi oricum, cine se dă rotund cu faze de genul “societatea e de vină”, mănâncă ceva anume cu polonicul. Vreau să văd cineva care să arate cu degetul adevăraţii inculpaţi: PĂRINŢII. Şi eu am acces la calculator, internet şi televizor ca şi ceilalţi; de ce eu am ales diferit? Ete modelele! Ce-l doare pe un puradel de Eminescu, când ta-su vine acasă beat şi-o bate pe mă-sa?
O să fiu total offtopic.
@Sodiumpentothal : Şi când deja e al doilea idiot pe care-l cunoşteai şi care era de vârsta ta ce îşi găseşte sfârşitul într-un mod asemănător? Nu-i vorba că nu ştii că a fost total responsabil de viaţa lui (şi de a altora) în momentul acela… dar când te gândeşti la părinţii lor sau la persoanele dragi ţie pe care le-a făcut să sufere enorm? Când te gândeşti că oricând se pot întâmla accidente şi niciodată nu vei fi pregătit să mori…
Condusul la volan în stare de ebrietate nu cred că se poate califica drept scuză al unui “accident”. Şi cred că majoritatea tinerilor care mor la volan sunt a) fie teribilişti care s-au întrecut la viteză în locuri unde nu era cazul sau b) ce am zis mai sus. These guys are freakin’ time bombs, sooner or later they are due to go out in a bang… Nu cred că un tânăr care ar ţine cât de cât la familia lui s-ar aventura în chestii care-i pun realmente viaţa în pericol. Şi nu mă refer la bungee-jumping…
Zoli, generalilezi poate prea mult. Niciodată nu voi cauta scuze pentru un idiot care se îmbată criţă şi intră cu maşina într-un copac sau în alţi oameni (am şi o amintire cam neplăcută în privinţa asta – nişte cunoştinţe au păţit-o cu un ţigan).
Dar nu toţi tinerii care se irosesc (da, ăsta e cuvântul) au nişte părinţi detestabili. Ba dimpotrivă.
Şi nu cred că totul se reduce mereu la individ. Uite, noi românii, nu am acţionat mai niciodată ca o societate, ci mai degrabă ca un grup de indivizi.
Laura, sincer, amintirile mele mi-au creat raţionamentul ăsta: mai bine să intre idiotul cu maşina într-un copac şi să moară (dacă supravieţuieşte nimic nu-mi garantează ca s-ar fi lecuit), decât să mă zboare pe mine pe trecerea de pietoni sau pe trotuar.
Nu ştiu cât de mare este gradul de generalizare, dar eu nu îmi pot imagina astfel de accidente având în spate o pereche de părinţi grijulii, oameni deosebiţi şi de caracter, care au avut grijă ca de fiecare dată să-i explice copilului cum trebuie să facă aia şi ailaltă. Nu pot. Poate doar dacă au un copil cu retard mintal, ce nu poate înţelege anumite lucruri, aşa da. Sau sunt din firea lor mai slabi cu duhul şi uşor influenţaţi de către societate.
Oricum, unda din persoanele necunoscute ale ecuaţiei are o personalitate slabă, care cedează rapid presiunilor. Părinţii pot fi, într-adevăr, persoane deosebite, dar sunt slabi dacă lasă copilul în voia societăţii. Asta este opinia mea.