Se întâmpla într-o zi ca oricare alta, de la începutul ani ‘50, într-un sat zona Prahovei. Un bărbat pleacă la cârciuma, unde se întâlneşte cu diferiţi cunoscuţi şi se pune pe băut. După ore bune de conversaţii cu consătenii său, dar şi după o cantitate însemnată de băutură, omul pleacă spre casă. Ieşind din cârciumă observă că plouase foarte tare între timp, iar vechea cărare se transformare în noroi. Spre norocul său, putea ajunge acasă mergând pe drumul principal, care era asfaltat. Bucuros nevoie mare că nu îţi va mai murdări pantalonii şi încălţămintea, omul, ceva mai vesel datorită alcoolului, strigă în gură mare: „Să trăiască ăla care făcu drumu’ ăsta!”.
A doua zi, bărbatul este arestat de Securitate şi condamnat la ani buni în temniţă, sub acuzaţia de propagandă fascistă.
Motivul – drumul fusese construit de nemţi, în timpul războiului.
That’s f**ked up. Banuiam ca regimul comunist a fost paranoid, dar sincer nu credeam ca pana acolo… Am avut si eu in familie cateva incidente de acest fel, dar din fericire era spre sfarsitul regimului. Oricum, nici azi nu sunt sigur ca parintii mei au scapat fara dosar la Secu, pentru anumite…chestii pe care le-au spus.
Asta-i banc ?
Zoli, teoretic ai tăi îşi pot vedea eventualele dosare de la Secu. Practic, ele pot să nu mai existe sau să fie luate de nişte “băieţi deştepţi”.
Oroles, având în vedere că această întâmplare o ştiu de la unul din cei mai buni profesori de istorie pe care i-am avut, pot să garantez că nu e nici pe departe banc…