Străinii şi Ploieştiul

Băieţii de pe blogul Rezistenţă Urbană au avut o idee super faină: întreabă unde ar trebui dus un străin ca să vadă România sau oraşul natal într-o manieră cât mai apropiată de adevăr. Cum esticii au sosit deja în Ploieşti (iar unii au şi plecat – vezi ruşii şi basarabenii din Obor), nu-mi rămâne decât să îmi imaginez o plimbare alături de un vestic.

În primul rând, l-aş duce să vadă centrul oraşului, cu actuala Piaţă a Victoriei, înconjurată preponderent de anostele blocuri comuniste, şi pavată cu un mirobolant amestec de gresie comunistă şi pavaj european. Acelaşi loc în care în noiembrie 1945 tinerii demonstrau pentru monarhie, democraţie, libertate şi anticomunism, în 1965 holbau ochii la discursul lui Ceauşescu, iar în ultimii ani se îmbată la fiecare concert. Şi dacă s-ar mira de faptul că Ploieştiul nu are un centru istoric, l-aş duce în spatele blocurilor, să vadă clădirea Herjenescu (despre care am vorbit şi postat poze aici). Astfel, ar putea să observa şi occidentalul cum clădirile vechi, cu stucaturi şi încărcate de istorie, în rarele cazuri în care nu erau demolate, erau frumos ascunse în mamuţii comunişti de beton.

Când uimirea s-ar instala în sufletul mintea turistului străin, l-aş duce să vadă urmele a câtorva suveniruri lăsate de păsărele de fier americane care au trecut şi prin Ploieşti, în aprilie 1944. Asta după ce cu o zi înainte fardaseră Bucureştiul cu multe multe bombe, în timp în cinematografe rulau filme din ţara lui Sam şi Bill Vodă. Să vadă partea veche a clădirii CNMV-ului, astăzi monument istoric, şi faţada mată, gri, industrială, la care au lucrat demolatorii americani şi constructorii comunişti.

Apoi l-aş duce să admire cum Blocul 7 Etaje maschează grotesc Catedrala Sf. Ioan, la fel cum se întâmplă şi cu biserica Sf. Vasile. După aceea l-aş lua la o plimbare pe strada Mihai Bravu, să vadă stadionul „ Ilie Oană ” unde Liverpool şi-a luat bătaie cu 3-1 în anii ’50 de la Petrolul Ploieşti. Şi dacă tot am fi în zonă, i-aş propune să ne oprim în faţa unei simple case şi i-aş arăta cât de frumos este tricolorul arborat acolo – fără motiv, fără patetism şi fără falsitate. Iar, în final, i-aş da un tricou cu Metallica şi l-aş lăsa să se plimbe prin cartierul ţărănesco-socialist Mihai Bravu. Să audă şi el toleranţa şi non-discriminarea de care dau dovadă discriminata categorie a ţiganilor şi a cocălarilor. Şi, ca bonus, să miroasă şi el parfumul chimic, zis şi „duhoarea multilatelar dezvoltată” a combinatului comunist.

Cam asta ar fi, în linii mari, minunata plimbare cu străinul. Puteţi să mă consideraţi naţionalist, xenofob, rasist, cum vreţi voi. Dar înainte de a îmi fi pusă eticheta asta, hai să vă spun ce răspuns mi-a dat un american venit la Ploieşti, când l-am întrebat ce ştie de oraşul acesta. Zâmbitor, mi-a spus absolut nimic în afară de faptul că în WW2, ei, americanii, ne-au bombardat pe cinste. Şi, pentru cei care nu ştiu, în Parcul Cişmigiu din capitală este un monument ridicat pentru piloţii Aliaţilor care au murit în timp ce ne distrugeau oraşul şi ne omorau bunicii.

Şi am uitat ceva: la final, i-aş da turistului şi un mic cadou: un petic de hârtie pe care aş scrie „90 % – Idiots, 10 % – Retards. With love, Ploeşti – Budapest – Romania”.