Cu părere de rău, observ că iarăşi sunt atacat de diferite persoane din blogosfera românească. Sunt foarte hotărât să nu răspund niciunei provocări, niciunui atac. Dacă societăţii noastre actuale îi place scandalul, noroiul şi ziarul Libertatea, eu prefer să mă dau la o parte. Voi face tot posibilul să nu mai intru în nicio ceartă publică, deoarece consider că nu este dem. Dacă ai ceva de zis, se poate vorbi direct cu individul respectiv. Dar, din păcate, adesea unul din cei doi aflaţi în discuţie contradictorie este incapabil să înţeleagă argumentele logice.
În această societate depravată din punct de vedere al demnităţii, care bine a considerat-o cineva ca fiind troaca porcilor, simpla acţiune de a face ceva este sucită pe toate părţile şi, în cel mai pur stil oteveist, i se caută presupusele motive reale, motive care, evident, sunt toate negative. Întreaga această isterie a oamenilor „liberi”, cum ei se proclamă, este foarte similară cu ceea a comuniştilor care ne-au ocupat Ţara din 1944 şi au fost la conducerea ei până spre finalul anilor ’50. Orice acţiune nu neapărat în contra, ci doar altfel decât cum gândeau ei, era greşită, era condamnabilă, era antiorice şi aşa mai departe.
Unul dintre marii români (în opinia mea evident), spunea, în urmă cu ceva mai mult de jumătate de secol, „suportaţi cu resemnare orice lovitură”. Nu iau acest sfat într-un mod patetic şi nici nu încerc să fac paradă de el, ci doar cred că se poate aplica concret şi în viaţa de zi cu zi.
Care sunt intenţiile şi gândurile mele, persoanele care sunt capabile să le înţeleagă, le-au înţeles şi le vor înţelege şi de acum încolo. Nu cred că va fi nevoie să dau replici şi explicaţii fiecărui atac din blogosferă. Persoanele cu capul pe umeri vor pricepe unde este vorba de dorinţă de trafic sau de scandal, de invidie sau de greşeala mea, pentru că şi eu sunt om şi mai greşesc.
Cei care citesc acest blog sunt sigur că mă vor înţelege şi pe viitor de ce nu răspund la atacuri. Alţii să rămână cu vorba, eu prefer să merg pe drumul meu, fără să mă mai iau de diferiţi indivizi. Sunt atâtea lucruri de schimbat în bine în România, încât a-ţi pierde timpul pe ceartă mi se pare o mare greşeală. Dacă vechiul nostru proverb spunea că cineva moare de drum lung şi altcineva de grija altuia, atunci eu prefer să fiu cel care dă din coadă.


O atitudine corecta si de admirat. Da, acel mare roman foarte probabil ca ar fi reactionat la fel. Au si omuletii cestia agresivi dreptul la opinie. Doar ca nu inteleg cum se foloseste. Toate cele bune.
Eu as fi total opusul tau, Lucian. In sensul ca m-as contrazice cu o persoana ce m-ar ataca, in afara internetului, pana i-as dovedi ca a gresit si-si va cere scuze. Dupa idiotenie, al doilea lucru pe care eu nu-l suport este sa fiu criticat pe nedrept. Si de cele mai multe ori ies invingator…>:) EVIL
Cinabru, sunt de acord cu tine
Sodiumpentothal, o eventuală discuţie cu ei nu face decât să le dea apă la moară. Ei asta caută – scandal. Oricât de mult le-ai explica unora, nu vor înţelege în veci (am avut experienţe de genul acesta, deloc plăcute).
Şi, în plus, în loc să pierd timpul cu aşa ceva, prefer să fac ceva mai constructiv.
Eu zic ca o pozitie medie e cea mai buna. Nu trebuie nici sa le dai apa la moara, dar nici sa-i lasi nesanctionati.
Ei asta aşteaptă – o reacţie din partea noastră. Ei bine, în opinia mea, şi o simplă poziţie medie ar fi egală cu simplul deget pe care ei îl primesc, dar vor lua toată mâna. Aşa că cel mai bine este să îi ignori.
Ok. Deci nu vrei sa te aperi. Normal, daca meciul e sub un anume nivel, nu trebuie jucat. Trebuie sa accezi la un nivel de maturitate ca sa pricepi asta.
Hai sa-ti sugerez o treapta mai sus: nu numai ca nu te aperi, dar nici nu zici ca nu te aperi. Tacere totala. Cainii latra, ursul trece… Ai vazut urs disculpandu-se pentru tinuta lui maiestoasa? Unde, in fata javrelor?
Lucian, din controverse apar deseori lucruri neasteptat de bune. Plus ca nu mi se pare normal ca intotdeauna in viata cei mai cu bun simt sa cedeze. Desigur, nu pledez nicidecum pentru “balacareala”, dar ia ca exemplu o anumita atitudine de amploare care s-a vazut cu ocazia altui atacator. Protestul acela in grup a spus multe
Plus ca (in ce ma priveste) mi-a dat ocazia sa descopar si mai multi bloggeri interesanti.
Da, ai dreptate. Totuşi, pentru categoria de acuzaţii care mi s-au adus / mi se aduc / mi se vor aduce şi pentru vizitatorii noi ai acestui blog, era bine să existe acest post.
Şi aici nu e vorba de domeniul istoric…
Cristi, depinde şi cine este oponentul în controverse. Şi, totuşi, una este o simplă controversă şi alta e un atac verbal direct.
Da, într-adevăr, şi un curent de atitudine colectivă este de apreciat, dar eu rar mai ader la aşa ceva. Prefer să mă axez clar pe anumite drumuri…