71 de ani de la Marea Jertfă Românească în lupta împotriva comunismului
“Îmi dau seama că puşca mitralieră rămăsese fără servanţi. Trec s’o întrebuinţez eu. Inamicul, după primul asalt, se adăpostise într’o vâlcea şi trăgea cu mare risipă de muniţii. Bulgării de pământ, ridicaţi de obuze, mă loveau în obraz, fumul şi praful exploziilor îmi usturau ochii. Fac încercări zadarnice, nu pot pune în mişcare mitraliera.
Strig ofiţerului care se adăpostise şi el, culcându-se în tranşee, că mitraliera nu mai funcţionează, că suntem în toiul atacului inamic fără mitralieră. O detunătură doborâtoare ma forţează să închid ochii. Când îi deschid o clipă după aceea, privirea îmi cade la un metru şi jumătate de mine, asupra unui corp întins cu faţa la pământ.
Îngenunchiu şi îi ridic capul. E Ionel Moţa. Îi ţin capul în mâini, privindu-l îndelung pierdut în nu ştiu ce lume departe. La un metru zace Vasile Marin, cu spatele proptit de peretele tranşeii. Ma întorc sã urlu lui Clime şi părintelui Dumitrescu, peste vuetul gloanţelor şi al obuzelor: “Ionel şi Marin sunt morţi”. Peste haina cu stropi de sânge neînchegat, ceasul lui Ionel Moţa atârnă de lanţ, cu geamul spart. S’a oprit. E cinci fără un sfert.
Prin haina străpunsă şi sfârtecată a lui Ionel Mota se văd culorile Drapelului Românesc. E drapelul nostru pe care era scris : Legiunea Arhanghelului Mihail, Garda de Fier, cu care ne-am prezentat Generalului Moscardo. Ionel Moţa era încins cu acest drapel, pe care îl luase ca să-l poarte cu el pentru a-l pune în vârful baionetei la atac sau la defilare când cuceream un oras. Cu el speram să intrăm şi in Madrid. Desfac drapelul şi îl întind peste trupurile lor.” (prinţul Alexandru Cantacuzino)
