Fals! Însă este foarte adevărat că lumea germană aşa a considerat pentru o bună bucată de vreme.
„Responsabil” este Heinrich(us) Pantaleonis, un învăţat neamţ ce a tipărit la Basel, între 1562 şi 1571 “Cartea eroilor naţiunii germane”, care a avut ca scop să descrie “viaţa tuturor persoanelor germane de înaltă reputaţie”.
Lucrarea lui cuprinde, adunate laolaltă, personalităţi ale lumii geto-dacice: începând cu legendarul Dacus şi continuând cu Zamolxis, Dromichetes, Burebista şi Decebal. Apar personaje ostrogote şi vizigote (Ermanarich cel Mare, Theodoric, Athanaric ş.a.), teutone, alamane, ş.a.m.d. El aminteşte multe episoade din istoria cunoscută a geto-dacilor, precum existenţa lui Zamolxe şi războiul dintre Traian şi Decebal. Printre altele, pomeneşte de un rege Dacus sau Danus din “ţara de dincoace şi dincolo de Istru, de asemenea spre miazănoapte, până în Sarmaţia, şi spre miazăzi, până la Dunăre”. Acest rege a condus un mare popor al Dacilor, către nord, spre Marea Baltică, constituind, după părerea unora, neamul Danezilor.
Din păcate sunt români cărora le este ruşine de înaintaşii lor, iar nemţii ne preţuiesc istoria noastră…
PS: imaginile sunt reproduceri fidele ale originalelor. Le-am scanat dintr-un Magazin Istoric (din 1967, pare-mi-se).
Confuzia, intentionata sau nu, care apare uneori in lucrarile istoriografilor medievali intre geti/daci si goti se datoreaza in principal lui Iordanes, prin lucrarea sa “Getica”. In cadrul acesteia el realizeaza, voit sau nu, o intrepatrundere a getilor si gotilor din punct de vedere etnic si istoric.
Ştiu, ştiu
Am susţin o lucrare mai detaliată despre confuzia geţi-goţi la sesiunea naţională a concursului de referate si comunicari stiintifice si la congresul de dacologie de anul trecut.
Pentru o varianta ceva mai simplificata si care se opreste in evul mediu:
http://www.dacia.org/mag-2006-39.pdf (pag 21)
Foarte fain
O sa ma uit cat de curand, numai sa scap de baptistii astia injuriosi care mi-au invadat anti-blog-ul 
Nu e singurul exemplu. Si alte popoare amintesc de razboiul daco-roman cu ceva mai multa evlavie decat amintim noi. Personal am o parere buna despre daci , care nu erau nici pasnici si nici prea sedentari. Aveau ceva din acei ”barbari” pe care romanii ii invocau de fiecare data cand se refereau la oricine din afara granitelor Imperiului. Dacii au cautat-o cu lumanarea prin atacuri repetate…pana sa se hotarasca Traian ca are nevoie de aur pentru a multumi senatorii si a mai ridica putin preturile pe export.
Kross, vezi că ce zici începe se semene cu o apologie a teoriei imigraţionişte a lui Roesler. Dacii erau cât se poate de sedentari (ei au păstrat plugul dacic vreme de 50-60 de ani de la cucerirea romană).
Dacii nu au căutat-o cu lumânarea, însă trebuiau să distrugă pericolul roman până ca acesta să fi devenit mult prea puternic.
Nu nu…nu ma refeream la sedentarismul efectiv al poporului ci la acea definitie de ”pasnic” pe care o dau manualele de scoala generala.
Iti observam doar patriotismul, poate cu putina invidie.
In articolul ”Glorioasa istorie a neamului romanesc”, articol bazat pe documente reale am cam demolat tot ce-am putut din istoria neamului si desi pot spune ca-mi iubesc tara, nu sunt mandru de ”neam” si de comportamentul lui. Spre deosebire de altii care uita ca sunt romani, eu zic ca situatia asta se poate remedia si ca am putea ocupa un loc istoric real.
Păi… “paşnic” nu e antonimul lui “sedentar”.
Prefer să nu spun despre articolul tău decât că nu sunt deloc de acord cu el.
Apropo, ştii că în Evul Mediu, la Paris, exista un Collegium Dacicum?
Da, a avut grija fostul meu profesor de istorie sa-mi spuna. Un om respectabil si fan al lui Antonescu (subscriu). Detinea foarte multe documente unice (fiind si curator la muzeul judetean Valcea). Si unchiul meu este prof de istorie…genul ala care contrazice pe toata lumea. Macar are dovezi
Mi-am adus aminte că un rege danez, în 1254, pare-mi-se, avea, printre titlurile sale, şi numele de “rege al dacilor”.
Indiferent dacă avem sau nu motive de mândrie pentru faptele celor din trecut, trebuie să cunoaştem exact ce s-a întâmplat. (Re)memorarea unui fapt, eveniment sau pesonalităţi nu trebuie să existe doar dacă acele lucruri ne avantajează. Memoria nu trebuie să fie vectorizată pozitiv sau negativ, ea trebuie să existe punct. Dacă strămoşu-mi canonizat era un ucigaş ticălos – cum se mai trezesc unii să zică – atunci eu trebuie să mă ridic peste această ştachetă, într-un fel sau altul (asta în ideea în care am o ambiţie în a mă raporta la un individ care a trăit acum câteva secole). Dacă ţin să mă raportez la bunic sau străbunic, să-mi fie modele, atunci trebuie să le ştiu şi bunele, şi relele. Memoria este, nu trebuie să fie obiectul superbiei noastre.
Întru totul de acord cu tine
Te rog sa ma contactezi!
Pentru?
Dacă vrei, ai adresa mea de e-mail, în partea din stânga sus a paginii.