Nimic nu se pierde, totul se transformă. Din inedit în penibil, dacă este vorba de politica românească.
În general, perioada interbelică este idolatrizată (şi pe drept cuvânt). Dar şi atunci existau anumite obiceiuri ale oamenilor politici provenite din aceeaşi oală ca şi cele care pot fi observate astăzi. În ultimii ani, ne-a fost dat să auzim huiduielile vadimiene în Parlament sau aluzii erotice din gura preşedintelui, comportamente josnice şi înjurăturile lui Becali. Dacă toate acestea intră fără îndoială în sfera penibilului, ceea ce se petrecea în anii 20-30, în România, era mai mult de natură hazlie. Şi dacă nu mă credeţi, citiţi un fragment din memoriile preotului Ion Dumitrescu Borşa:
„Constantin Argetoianu îşi formase un partid al lui, Partidul agrar, colaborând când cu liberalii, când cu o altă fracţiune ţărănistă, a lui Armand Călinescu. (…) Pamfil Şeicaru l-a atacat în câteva rânduri prin intermediul ziarul „Cuvântul”, al cărui director era, cel despre care Iorga scria în „Neamul românesc”, când a început Şeicaru să-şi construiască palatul şi tipografia „Curentul”, „Etajul şi şantajul”. Îl făcea pe Argetoianu „bestia şi monstrul de la Breasta”, dându-i şi o caricatură ca de un animal păros. Argetoianu era bogat şi avea o moşie în Bresta, judeţul Dolj. Erau atacuri violente, cu un limbaj vulgar. Se spunea că Şeicaru urmărea prin atacuri să-i fie bine plătită încetarea. Dar Argetoianu i-a făcut o figură. L-a invitat la Minister. Şeicaru îşi freca mâinile de bucurie, sperând că are să încaseze o sumă mare de bani. A fost introdus în cabinetul ministrului imediat. Şeful de cabinet a dispărut, după care Argetoianu i s-a adresat: „Îmi pare bine că ai venit, Pamfil, şi întorcându-se cu spatele la el, dând drumul pantalonilor în jos, ca să i se vadă dosul – acum să mă pupi în c…”. Şeicaru a plecat imediat. Acestea mi-au fost povestite de Generalul Cantacuzino.”
A, dar am scris si eu candva niste “perle” ale politicii interbelice. Cum ar fi, de exemplu, faptul ca la votarea in Parlament a Constitutiei din ‘23, deasupra tribunei vorbitorului au atarnat in tot timpul dezbaterilor 3 sobolani spanzurati care ii simbolizau pe fratii Bratianu
.
Te rog, postează şi tu un link către acele perle.
http://laportileorientului.wordpress.com/2007/06/01/politicaera-si-atunci-cea-mai-veche-meserie-din-lume/
Asta e
.
Mă întreb oare cum vor povesti strănepoţii noştri despre episodul cu boaş… oăle lui Năstase, de exemplu. Sau despre cum Iliescu l-a făcut prostănac şi habar-n-am-mai-cum pe Geoană.
Pai nu stiu daca vor mai povesti cu aceeasi placere ca noi. Fara sa hiper-idealizez perioada, mi se pare ca in interbelic oamenii politici mai importanti aveau totusi o anumita clasa si, chiar daca faceau magarii cu ghiotura, mai faceau din cand in cand si lucruri bune.
Chiar si magariile aveau un oarecare stil, cred ca asta e diferenta principala faa de momentul actual…
Aloo, eu cred că ar trebui să zici cum se făcea politica pe vremea lui Menumorut.
Să presupunem că interferenţa comunistă a făcut din nişte maimuţe fandosite şi emancipate, de genul cimpanzeilor, doar nişte bieţi macaci hăituiţi. În fond, tot nişte primate rămân. Tindem să ne aducem aminte din istorie doar acele momente de glorie, lucru de altfel oarecum firesc, fără să luăm în calcul cusururile şi scăzămintele făcătorilor de istorie. Cred că ar fi de folos în momentul ăsta o demitizare câtuşi de puţină a istoriei noastre. Îmi vine acum în minte o carte scrisă de un străin despre legionari şi despre motivele socio-politico-economice care au favorizat apariţia unei astfel de grupări. Armin Heinen mi se pare că se numeşte autorul. E o lectură interesantă care merită toată atenţia românilor tocmai pentru că priveşte societatea de atunci dintr-o perspectivă nepărtinitoare, atâta cât poate face asta un om.
Pai eu am citit cartea lui Heinen, si nu mi se pare o “demitizare” brutala. Si mie mi-a placut nepartinirea, mai ales in ceea ce priveste miscarea legionara, pentru ca in general despre asta se scrie numai din cele doua extreme. Dar imagineaza-ti ce s-ar putea scrie obiectiv despre Romania de azi. Eu zic ca putiiiiin mai bine…era. Macar aveam un rege, nu un marinar
.
Păi, şi ce, dacă marinarul nostru e rege?
@Bovanne: nici nu vreau să mă gândesc la cum va fi politica românească în timpul copiilor noştri..
@Ioana: Totuşi politicienii de la începutul sec XX au pus interesul naţional mai presus de multe altele…
@Moromete: Ai dreptate.
@Stelian-Mihai Grădinariu: Păi poţi tu să relatezi asta
. Eu totuşi îl prefer pe Gelu. A murit în luptă.
@Bovanne: Uite că acei cimpanzei au realizat România Mare. Şi unul dintre ei (Ion Mihalache) a luptat ca voluntar pentru dezrobirea Basarabiei. Chiar îi mai consideri nişte primate?
IMPORTANT: Cartea lui Heinen (care apropo, este evreu…) nu beneficiază de foarte multe surse de informare. A fost scrisă la începutul anilor 80, când multe din informaţiile esenţiale despre Legiune erau inaccesibile, din cauza regimului comunist de la Bucureşti.
Am început zilele trecute să o citesc şi sincer să fiu, nu mi se pare obiectivă. Majoritatea cărţilor scrise de legionari sunt simiste, aşa că realitatea este denaturată. Grav!
O carte nepărtinitoare este cea a Preotului Ion Dumitrescu Borşa. Da, a fost unul din comandanţii legionari, dar după ce o să o citeşti, o să recunoşti caracterul ei obiectiv.
Ioana: Despre extrema acuzatoare nu are rost să punem la îndoială cantitatea ei, dar cealaltă extremă, cea “apărătoare” este foarte săracă. În afară de Şerban Milcoveanu şi Horia Sima, nu există alte repere…
Stelian-Mihai Grădinariu: marinarul nostru încă nu e rege. Şi sper că nu va fi niciodată.
Lucian, eu unul mă gândesc oare cum vor fi priviţi în viitor politcienii actuali care au reuşit, par exemple, să se găsească printr-un concurs de împrejurări [i.e: au fost aleşi] la conducerea ţării atunci când aceasta a ajuns să fie integrată în structurile de genul n.a.t.o. sau u.e. Nu se vor dilua în timp toate faptele lor în aşa fel încât peste jumătate de secol să ne aducem aminte, în mare, doar de acele lucruri făcute de ei în interesul oamenilor?
În cazul demnitarilor cât de cât de referinţă din perioada interbelică mai intervine încă o chestie: martirajul politic. Opresaţi o bună parte din ei de comuniştii aduşi din taigaua Siberiei şi de pe bulevardele Moscovei, au ajuns să capete în ochii oamenilor un ascendent aproape divin care le anulează mai toate punctele negative. Nu spun că nu trebuie stimaţi pentru lupta lor aceia care chiar au purtat-o, dar în clipa în care lăsăm sentimentele să ne întunece judecata nu ştiu cât de capabili suntem să dăm un verdict credibil în orice chestiune aflată în dezbatere.
Apropo, cartea lui Ion Dumitrescu Borşa are ca subiect central mişcarea legionară sau societatea românească în general?
Ioana, nici nu am spus că e vorba de vreo demitizare brutală. Ci, permite-mi să mă citez, “câtuşi de puţină”. :p
Bovanne: pai atunci eu nu mai stiu de ce am raspuns asa. Si mi-e lene sa ma gandesc, deci te cred
.
Lucian, mie cartea lui Heinen mi se pare buna pentru ca a folosit surse ne-romanesti. Spre exemplu, are marele merit de a fi dovedit ca legionarii nu au fost sprijiniti de Hitler, si asta cu surse de la mama lui (a lui Hitler, adica). Ca e evreu, nu m-am intrebat niciodata si nu prea ma intereseaza
.
Pe de alta parte, cartea preotului Borsa nu mi se pare un monument de obiectivitate. E foarte interesanta, am citit-o cu placere…dar, nu. Nu e obiectiva, e doar o cronica a cuiva care vede lucrurile din interiorul legiunii si atat.
Ioana, îţi dai seama că legiunea nu este văzută cu ochi buni de către evrei. Nu toţi au fost în pielea lui David Şafran. Iar preotul Borşa, din 40 (dacă nu cumva din 39, nu mai ţin minte exact) nu a mai făcut parte din legiune. Iar dacă ar fi fost subiectiv, nu ar fi prezentat şi părţile urâte ale şantierului de la Casa Verde sau nu ar fi avut remarci acide la adreas prinţului Alecu Cantacuzino.